Anxietatea de separare

🌿Există mai multe tipuri de anxietate diagnosticate pentru prima dată in copilărie, precum anxietatea de separare, anxietatea generalizată, tulburarea reactivă de atașament sau anxietatea excesivă a copilăriei.

🌿Anxietatea de separare apare în special în copilăria mică, în jurul vârstei de 5-6 ani, apogeul manifestării sale fiind în intervalul de vârstă 7-9 ani. Deși foarte rar poate apărea în adolescență, această tulburare se poate manifesta și atunci, în special în urma unor evenimente stresante, precum moartea cuiva drag, mutarea, divorțul părinților etc.

🌿Prevalența ei este de 3-5% în rândul copiilor și adolescenților. Unele studii spun că ea apare mai des la fete, dar nu există un consens științific în acest sens, băieții fiind, se pare, la fel de des afectați.

🌿Prin ce se caracterizează? În primul rând, printr-o teamă excesivă și nerealistă de separare față de figura de atașament principală (de obicei unul dintre părinți). Această teamă afectează în mod semnificativ viața copilului, performanțele lui școlare, somnul și visele, activitățile sociale, ducând la evitare, izolare socială, manifestarea unor simptome somatice precum durerile de stomac, de cap, senzația de greață sau palpitațiile. Copiii cu anxietate de separare au probleme în a călători în excursii, a dormi la prieteni noaptea sau chiar în a dormi singuri în alt pat sau în altă cameră decât părintele. Lor le este frică de posibile accidente sau boli care li s-ar putea întâmpla părinților, dorind să fie mereu în centrul atenției acestora. Dacă la copiii mici grijile principale se centrează pe ipotetice evenimente catastrofice survenite părinților, la cei mai mari distresul legat de separare e asociat cu retragerea socială, apatia, tristețea și o mai slabă concentrare în activitățile școlare.

🌿Dacă aveți un copil care suferă de anxietate de separare, trebuie să știți că cele mai bune rezultate în tratarea acestui tip de anxietate se obțin prin consiliere și psihoterapie, care implică atât copilul, cât și părintele, și este centrată pe restructurarea gândurilor negative, creșterea independenței copilului prin expunere graduală la situații noi dublată de întăriri pozitive din partea celor din jur. De asemenea, copilul trebuie încurajat constant să își exprime emoțiile, temerile, adultul având responsabilitatea de a încerca să îi înțeleagă gândurile printr-o comunicare pozitivă, ajutându-l să le transforme în unele raționale, funcționale, care să îi îndepărteze celui mic grijile și frământările.

🌿Orice copil are nevoie de sprijin atunci când întâmpină problemele copilăriei, pentru că fiecare etapă din dezvoltarea lui este importantă!

🌿Cu iubire,

Alina🙏🏻